Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

luni, 16 mai 2016

Alte falsuri la Principatele Unite

De curând au fost oferite falsuri ale mărcilor Principatele Unite dintr-un tip pe care nu am mai avut ocazia să îl întâlnesc. Nu am idee dacă aceste "producţii" sunt mai vechi ori actuale, deoarece nu am ţinut în mână niciun exemplar pentru a-l examina (şi nici n-am de gând să arunc câţiva euro în acest scop).
Din aceste falsuri au fost oferite câte două seturi a câte trei exemplare de către un vânzător din Italia. Click pe imagini pentru mărire (în colţul drept inferior puteţi vedea şi "Item number").


Lucrul care mi-a sărit în ochi chiar de la prima examinare a fotografiilor postate a fost existenţa aceloraşi microsemne la toate cele trei clişee ale valorilor, lucru care în realitate este imposibil din punct de vedere tehnic (şi foarte uşor de înţeles pentru cei care ştiu cum au fost imprimate aceste mărci). Mai jos puteţi examina o schiţă pe care am realizat-o pentru a se putea identifica cel puţin trei microsemne care se repetă, tocmai pentru a veni în ajutorul colecţionarilor mai puţin experimentaţi. Poate că n-ar fi rău să vă şi examinaţi exemplarele pe care le deţineţi, deoarece prezenţa cumulată a acestor trei microsemne poate indica un fals. Click pe imagine pentru mărire.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu