Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

sâmbătă, 11 iulie 2015

Mărci cu dimensiuni atipice

Într-o licitaţie franceză am întâlnit varietăţile ilustrate mai jos, piese care probabil că au făcut parte dintr-o colecţie de marcă românească desfăcută de negustor.
Acest tip de varietate a fost menţionat în mai multe lucrări (un exemplu este "Catalogul mărcilor atipice" semnat de Marcel Şapira). Problema cu aceste varietăţi este că unii negustori (inclusiv de pe la noi) le consideră mult mai rare decât sunt ele în realitate, solicitând aproape întotdeauna preţuri exagerate.


La cele două mărci de 6 lei albastru şi 10 lei roşu din emisiunea "Ferdinand - 60 ani vârstă" sare în ochi diferenţa de dimensiune. Toate mărcile emisiunii (cu excepţia nedantelatelor, desigur) au fost dantelate în sistemul linie. La acest sistem, plasarea colii de mărci pe patul maşinii de dantelare s-a făcut manual, iar distanţa dintre liniile de dantelură (atât pe orizontală, cât şi pe verticală) nu este aproape niciodată egală în aceeaşi coală. Este adevărat, diferenţele mai mari sunt ceva mai rare, dar nu atât de rare încât să impună majorarea preţului de bază al mărcilor cu mai mlt de 30-50 procente. În opinia mea, cotele atribuite de Marcel Şapira în catalogul său sunt de multe ori exagerate, cu excepţia perechilor (ştraifurilor) în cadrul cărora se întâlnesc mărci cu dimensiuni care variază mai mult cu 2-3 mm (adică mărci late/înguste sau înalte/scunde).


Defecte ale pasului dantelurii se pot întâlni şi la mărcile care sunt dantelate în sistem pieptene, aşa cum se poate distinge la ştraiful de mai sus. La sistemul în pieptene, dimensiunile anormale nu pot apărea decât pe latura corespunzătoare dinţilor pieptenului (În funcţie de format, la unele mărci pasul poate fi vertical, iar la altele orizontal).


Din păcate, unele astfel de varietăţi au fost "lucrate" de către întreprinzători, fiind prezentate drept "nedantelate pe o latură" (astfel de exemple se pot întâlni şi pe site-urile de licitaţii online, fiind oferite chiar de către colecţionari cu muuuulte pretenţii - pentru că fraieri se găsesc).
Vă recomand să întrebaţi pe cineva în care aveţi încredere atunci când întâlniţi astfel de piese.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu