Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

marți, 2 decembrie 2014

Un exemplu de problemă lăsată în ceaţă

Printre cele mai rare piese ale perioadei postclasice sunt cele două erori de culoare de 5 bani (albastru şi roz) de la emisiunile Bucureşti I şi Bucureşti II.
Există literatură suficientă referitoare la aceste rarităţi. Nu există însă destule piese pentru a încropi un studiu cât de cât mulţumitor. Mai apare câte o piesă câteodată, precum cea din imaginea de mai jos (oferită şi vândută recent pe un portal online).

După aspect, ar fi vorba de reimpresiunea în nuanţa albastru închis a erorii de la Bucureşti I, imprimate (conform literaturii existente) în 1882, cea purtând supratiparul manual ANULAT. Tot conform literaturii, reimpresiunile au fost dantelate 11½ (conform CMPR 1974 - K, Dragomir - la pag. 137).
Acum intervine problema:
   - în 1882 nu se mai utiliza matriţa perforului 11 (folosită pentru dantelarea tuturor valorilor de la emiisunile Bucureşti I, Bucureşti II, Perle şi Taxa de plată (prima emisiune, din 1881);
   - totuşi, piesa din imaginea de mai sus nu pare a fi dantelată 11½, ci 11 (cine s-a ocupat destul timp cu studiul acestei perioade nu mai are nevoie de odontometru, dimetrele acelor sunt mult diferite la cele două matriţe, generând, după ruperea din coală, forme net diferite ale dinţilor dantelurii şi specifice fiecărei matriţe);
   - după culoarea tiparului, nici eroare din colile mărcii de 10 bani imprimate din greşeală cu un clişeu de 5 bani nu pare a fi, întrucât această nuanţă nu este întâlnită la marca de 10 bani Bucureşti I.

Aşadar, care este situaţia reimpresiunilor şi a utilizării matriţelor de perfor?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu