Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

duminică, 23 martie 2014

"Se-mi păstrezi această carte postală căci îmi trebuie pentru colecţie"

Dacă tot am început să şterg praful de pe tot felul de teancuri de albume şi clasoare, am mai dat peste o piesă de care uitasem.
Iniţial cred că am luat-o pentru combinaţia francaturii, ceva mai puţin uzuală - 15 bani corespunzător unei cărţi poştale închise "alte localităţi", realizată din francarea suplimentară cu 5 bani (marcă "Spic" cu filigran PR din 1899) a unei căţi poştale închise provizorii de 5 + 5 bani. Click pe imagini pentru mărire.


Mai târziu am văzut cine este destinatarul şi care este conţinutul mesajului de la interior. Am remarcat imadiat ultima frază: "Se-mi păstrezi această carte postală căci îmi trebuie pentru colecţie". Gândul m-a dus imadiat la Alexandru Cantacuzino, fostul ministru de externe şi ministru de finanţe. Apoi la cel care a fost directorul Depozitului General de Timbre (şi care a semnat şi modelarul de culoare al mărcilor emisiunii cunoscute astăzi drept "Bucureşti II"), dar nu se potriveşte semnătura (care ar putea sugera un "Ştefan").
Dar până voi afla amănunte, piesa poate să-şi reia locul în clasorul în care a stat foarte bine şi până acum.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu