Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

luni, 9 decembrie 2013

Poştă aeriană cu francatură mai puţin uzuală

Am remarcat plicul din imaginile de mai jos (click pentru mărire) datorită francaturii, nu chiar obişnuită. Ea este formată în totlaitate numai din mărcile uzuale destinate poştei aeriene, cunoscute şi sub numele de "Carol al II-lea «cu şapcă»", după uniforma pe care o poartă regele.


Plicul a trecut efectiv prin poştă, purtând toate ştampilele care dovedesc acest lucru (inclusiv ştampila germană de poştă aerină - cea aplicatăî pe faţă cu tuş roşu). Pe verso, mărcile în completare au fost lăsate neobliterate de către poşta română, dar există o ştampilă de sosire din Berlin.
Nu mai fac acum calculul tarifului (recunosc că mi-e lene să "dau în cărţi", că nu-l ştiu pe dinafară). Dacă doreşte cineca să-l argumenteze, este invitatul meu.
Plicul a fost oferit în sistem BuyItNow pentru suma de 80 de dolari, nefiind vândut (cât timp l-am urmărit).
Întrebare de baraj pentru cârcotaşi: de ce luna din ştampila ovală BUCUREŞTI PAR AVION este scrisă cu "K", adică "OKT"?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu