Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

marți, 8 octombrie 2013

De mult timp am descoperit că avem probleme. Dar treaba asta n-au aflat-o toţi

Un număr de colecţionari (care nu poate fi trecut cu vederea) manifestă înclinaţii spre colecţionarea de ştampile. Dintre aceştia, o parte strâng doar anumite piese pentru că pur şi simplu le plac, le satisface simţul estetic. Există şi o altă parte însă care şi-ar dori să colecţioneze ştampilele într-un mod mai organizat, "mai ştiinţific", cum mi-a scris unul dintre colegii noştri, solicitându-mi părerea.
Şi aici intervine chestia pe care am enunţat-o în titlu. Ei bine, ce-i de făcut?

Nu strică stabilirea unui obiectiv

Îmi plac ştampilele şi vrea să încep să le colecţionez. Ce anume ar trebui să strâng? Poate că aceasta este o întrebare pe care şi-au pus-o mai mulţi colegi de-ai noştri. Din păcate nu există manuale pentru aşa ceva. Există doar câţiva colecţionari mai "vechi" în branşă, care ar putea oferi niscai sfaturi.
Strângerea unui număr de piese cu ştampile mai "arătoase" (şi "pe ciupite") poate crea plăcere, dar s-ar putea să nu contribuie la realizarea unei colecţii care să aibă şi o valoare decumentară (şi chiar o valoare... financiară) mai însemnată. Explicaţia este relativ simplă. Numărul ştampilelor folosite într-o ţară este enorm. Apreciez că în România s-au utilizat peste 5.000 de ştampile diferite, de la apariţia acestora şi până în prezent. Realizarea unei colecţii care să cuprindă o parte cât de cât însemnată dintre acestea este din start sortită eşecului, din cauza rarităţii foarte mari a multora din ele. N-am auzit pe nimeni să-şi propună aşa ceva. De aceea este necesară o limitare a ariei de interes. De pildă, o colecţie de ştampile s-ar putea face:
- pentru o perioadă anumită;
- pentru o categorie anumită de ştampile;
- pentru ştampilele dintr-o zonă geografică strict delimitată, ori pentru cele provenite dintr-o singură localitate.

Sunt necesare câteva noţiuni teoretice de bază

Pentru a putea înţelege cât de cât modul de utilizare a ştampilelor, ar fi necesară în prealabil măcar o documentare prealabilă asupra unui număr minim de subiecte:
- principalele servicii care intră în sfera poştei uşoare de scrisori;
- regulile de bază privind manipularea corespondenţelor de către personalul poştal;
- elementele de bază privind organizarea administraţiei poştale, tipurile de subunităţi poştale şi ce categorii de servicii poştale puteau ele să efectueze;
- noţiuni elementare despre tarifarea şi taxarea serviciilor poştale.
Toate aceste cerinţe nu sunt vorbe în vânt. Am întâlnit colecţionari care nu ştiau să facă diferenţa între expeditor şi destinatar, ori încurcau flagrant semnificaţia unor texte sau cifre de pe ştampile. Ştampilografia intră în aria istoriei poştale, unde interpretarea corectă a circulaţiei unei piese îi poate creşte valoarea "de piaţă" chiar şi cu peste un ordin de mărime.

Şi am ajuns la una din problemele pe care le avem

Într-o discuţie purtată în cadrul unui grup de studii online de pe Yahoo (da, încă mai există grupurile de pe Yahoo) în care membri sunt, printre alţii, Don Heller, Paul Hirsch, Robert Bell, Dan Grecu (şi alte personalităţi), unul dintre membri se arăta surprins că a identificat câteva ştampile postclasice nemenţionate în lucrarea referitoare la ştampilografia poştală realizată de Kiriac Dragomir.
Şi aici apare de fapt problema. Sunt foarte puţini colecţionarii care au realizat că un catalog al ştampilelor poştale româneşti cât de cât complet nu există decât pentru perioada prefilatelică şi clasică. Începând cu 1872, ceea ce este cuprins în lucrarea citată a lui nenea Kiri (Dumnezeu să-l odihnească) nu are decât un titlu informativ, nefiind realizat pe baze cât de cât ştiinţifice. Ce este acolo pentru perioada după 1872 nu-i decât o înşiruire de ştampile grupate în mod aleator pe "tipuri".

Iar în materie de catalogare a ştampilelor, noi românii stăm tare prost. Dacă ne-am compara cu cercetătorii din ţările vecine, care au avut oarecum o istorie apropiată de cea a noastră, descoperim că suntem rămaşi mult în urmă. Mâine-poimâine se face un secol de cât a apărut primul catalog al ştampilelor din fostul imperiu austro-ungar şi mai toţi vecinii noştri şi-au realizat cataloage proprii pentru regiunile fostului imperiu aflate în prezent în actualele lor graniţe. Noi încă n-am reuşit nici să identificăm corect o serie de denumiri ale localităţilor în corespondentul actual, ce să mai vorbim de ştampile. Este vorba de Ardeal şi de Banat, desigur. La care putem adăuga şi fosta Bucovină austriacă.
Apoi e vorba de ştampilele utilizate de administraţia poştală românească după 1872. Un început a fost făcut de către Călin Marinescu prin publicarea volumului referitor la "Oficiile, agenţiile şi gările poştale române", care cuprinde perioada până în 1950. Dar greul abia de aici începe!

Mi-am stabilit obiectivul, ce mai am de făcut?

Am stabilit o arie geografică şi (eventual) o perioadă. Din acest punct, paşii logici ar trebui să fie următorii:
- realizarea nomenclatorului cu unităţile/subunităţile poştale, pe localităţi;
- identificarea ştampilelor pentru fiecare localitate şi tip de unitate (birou/oficiu, oficiu sucursal, agenţie specială, gară etc.);
- acumularea de material pentru studiu (mărci izolate cu ştampile lizibile şi/sau corespondenţe);
- sortarea materialului pe localităţi;
- pentru fiecare localitate, sortarea materialului pe tipuri de ştampile/perioade;
- identificarea unui minim de caracteristici pentru fiecare tip de ştampilă: cea mai timpurie dată, cea mai târzie dată, tuşul utilizat, eventuala uzură/deteriorare a ştemplului, utilizări speciale (de exemplu, utilizarea unui tip de ştampilă numai la sosirea corespondenţelor) etc.;
- centralizarea datelor şi aprecierea frecvenţei de apariţie.
Desigur, aceasta este o muncă delicată, migăloasă, de durată. Dacă în viitorul apropiat ar exista 5-10 colecţionari dispuşi să facă această treabă (căci pe arhive nu ne mai putem baza), am putea trage speranţe că vom dispune de un catalog de ştampilografie peste vreo generaţie-două...

2 comentarii:

  1. D-le Max de ceva timp urmaresc articolele scrise dvs. pe blog si va apreciez pentru aceasta activitate.
    Parerea mea este ca un colectionar in varsta care s-a orientat pe anumite segmente filatelice sau chiar istorie postala si care detine si cataloage sau diverse studii in domeniu ii este foarte usor sa stie ce cauta sau colectioneaza , insa noi astia mai tineri( eu de exemplu am 30 de ani di de 2 ani m-am apucat mai serios de treba , adica am pus mana si pe carte si am mai citit cate ceva) putem foarte greu sa organizam o colectie in functie de valoare sau raritatea pieselor pentru ca material de studiu este foarte putin de cumparat doar prin noroc pe la anticari gasesti ceva carte in domeniu sau pe la bibliotecile mari .
    Eu consider ca cei cu experienta ar putea crea un cerc in domeniu (in mediul virtual) unde sa puna la dispozitia incepatorilor anumite materiale si pareri despre piesele din colectie , fara ca anumite greseli facute de acestia sa fie trate ironic( deh nu s-a nascut nimeni invatat) iar in aceasta pasiune a noastra nu ai profesor ci doar foarte putini cunoscuti care iti mai dau cate o parere si mai mult esti autodidact( ai invata si studia dar dupa ce)
    Iar daca cei in varsta( care se apropie de finele carierei de colectionar) nu impartasesc din cunostintelor lor celor tineri de unde sa avem colectii valoroase si cataloage si... daca colectionarul de o viata care are colectie valoroasa si cunostinte in domeniu neimpartasite moare iar mostenitorii vand colectia pe nimic samsarilor valoare ei financiara si chiar spirituala(ca pui suflet intr-o colectie) unde ajunge?
    Sunt de parere ca trebuie sa ducem mai departe acest segment al istoriei care numara foarte putin membri(din ce in ce mai putin la nivelul Romaniei) atat din punct de vedere al pasiunii cat si al cunoasterii si cercetarii

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc pentru intervenţie şi pentru apreciere.
      Articolul nu este destinat colecţionarilor începători, ci câtorva filatelişti ceva mai avansaţi care nu pierd nicio ocazie să se plângă că "nu face nimeni un catalog". Şi se ştiu ei care sunt. Sunt destui cei care au impresia că un catalog se face copiind alţi autori şi tot aşteaptă să le pice para mălăiaţă, în loc să pună osu' la treabă, să muncească la cercetare şi să difuzeze comunicări periodice.
      Pentru începători, asta poate fi o lecţie. Nu am avut intenţia să iau pe cineva peste picior, ci doar să-i fac să înţeleagă pe cei interesaţi că pentru rezultate trebuie muncit.
      Nici materialul de studiu nu pică singur din cer, trebuie căutat şi umblat după el. Cu puţin efort (şi cu ceva bani, e drept) se pot achiziţiona de pe internet cantităţi semnificative de mărci pentru studiu. Trebuie însă să se şi dorească acest lucru.
      Cât despre literatură, o bibliotecă se realizează în timp, cu multă muncă şi costă o grămadă de bani. Să nu vă aşteptaţi să găsiţi pe internet afişate gratuit lucrările de specialitate pe care unii au plătit chiar şi zeci de euro/dolari volumul. Se poate însă achiziţiona de pe net aproape orice lucrare ori de pe portalurile de licitaţii online, ori de la magazinele online specializate.
      Pe net se pot cere sfaturi, se pot pune întrebări, sunt sigur că există persoane cu destulă bunăvoinţă să ajute. Cu condiţia ca cei interesaţi să nu stea ascunşi.
      Există pe Facebook un grup al colecţionarilor, care are o audienţă destul de bună şi care până în prezent a găzduit (cu succes, spun eu) o sumedenie de contacte, de schimburi de păreri şi de idei. Îl puteţi accesa la acest link:

      https://www.facebook.com/groups/204266486348551/

      Ștergere