Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

sâmbătă, 13 iulie 2013

O mare raritate clasică din Ardeal

Ştiam piesa din ilustraţia întâlnită în una din lucrările lui Edwin Müller. Este un unicat al mărcii de 2 kreuzer tipul II din a doua emisiune austriacă (1858), care prezintă o varietate extrem de frumoasă de tipar şi se pare că este unicat, alta asemănătoare nefiind cunoscută.
Probabil datorită unui pliu al colii de tipar, circa trei sferturi din suprafaţa tiparului mărcii a rămas neimprimată cu cerneală tipografică, dar impresiunea în sec a fost executată, cu toate acestea (se distinge destul de bine efigia împăratului).
Marca a ajuns în circuitul poştal, în ciuda defectului de tipar mai mult decât evident, circulând şi primind amprenta parţială a unei ştampile tip E de la Sighişoara (cu legenda SCHÆSSBURG).


Eroarea de tipar a fost oferită la licitaţia cu numărul 146 al casei Ulrich Felzmann cu un preţ de strigare de 5.000 euro. Ea a fost însoţită de un certificat semnat de cea mai importantă autoritate în materie pentru Austria clasică, dr. Ulrich Ferchenbauer.
Conform paginii casei de licitaţie, eroarea ar fi încă disponibilă.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu