Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

sâmbătă, 29 decembrie 2012

Scrisoare interesantă de la Constantinopol

Piesa din imaginea de mai jos (click pentru mărire) a fost vândută recent pe eBay cu un preţ avantajos pentru cumpărător, în opinia mea: 77 dolari (13 biduri).


Nu aş putea garanta că piesa nu are o influenţă filatelică, dar nu despre asta este vorba. Privind plicul cu ceva mai multă atenţie, sunt câteva elemente care merită menţionate:
- cele două valori mari au supratiparul negru, în timp ce perechea de 5 bani are supratiparul comun, violet (am întâlnit mai puţine piese cu acest gen de francatură "mixtă");
- cele mai multe piese obliterate, care au supratiparul violet, prezintă o culoare identică a tuşului utilizat la supratipar cu cel utilizat la ştampilă (existând astfel posibilitatea ca cele două să fi fost aplicate simultan, cu alte cuvinte fiind producţii filatelice); la piesa de faţă, se remarcă o uşoară diferenţă între nuanţa supratiparului de pe mărcile de 5 bani şi nuanţa ştampilei; acest element indică probabilitatea mai mare ca plicul să fi fost confecţionat cu mărci supratipărite anterior, deci originale.
Plicul poartă pe verso o ştampilă (de sosire) a oficiului Bucureşti Gara de Nord, datată cu o zi după data ştampilei Cospoli.
Piesa este interesantă nu atât prin francatură, cât mai ales prin informaţiile pe care le furnizează.

2 comentarii: