Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

sâmbătă, 27 octombrie 2012

Francaturi mai puţin uzuale

Capitolul francaturilor pare a fi o poveste fără sfârşit. Deşi spui câteodată că ai văzut destule, mai mereu poate să apară câte o piesă care să te entuziasmeze sau să te facă să te întrebi: "asta pe unde o fi stat ascunsă?!".
Nu este cazul celor două pise de mai jos (nu sunt chiar aşa de nemaipomenite), ele fiind totuşi mai puţin uzuale.


Prima piesă este un plic recomandat expediat în decembrie 1927 din Dragomireşti la Sutttgart, în Germania. La acea dată, tariful pentru o scrisoare simplă externă era de 10 lei, iar taxa de recomandare tot de 10 lei, aşadar o francatură de 20 de lei ar fi ajuns. Plicul nostru este suprafrancat (făceţi singuri calculul valorii francaturii). Taxa expres încă nu se introdusese, probabil că expeditorul a dorit să facă propagandă cu mărcile având chipul regelui Ferdinand aplicate pe verso.


A doua piesă provine de la instituţia care este menţionată în antetul tipărit, fiind expediată la Paris, la redacţia unei publicaţii aparţinând polonezilor în exil, în 1939 (click pe imagini pentru mărire). La data expedierii (decembrie 1939) este clar că la oficiul respectiv din Bucureşti au lipsit mărcile uzuale cu nominal mai mare, deoarece tariful de 9 lei a fost acoperit (şi depăşit cu încă 3 lei) cu mărci cu nominal mic.

4 comentarii:

  1. a. În vâltoarea evenimentelor politice din 1939, atât de precipitate şi de tragice pentru Polonia, nici nu e de mirare că, din grabă, s-au strecurat greşeli : corect este "Rue du Faubourg-Poissonnière".
    b. Dacă francatura de pe primul plic frapează prin multitudine, regularitate, dispunere estetică şi...colorit variat, cea de pe al doilea plic este de-a dreptul amuzantă : Carol al II-lea se tot roteşte sub diferite unghiuri, de parcă "se dă peste cap" ca în basme...Oricum, el şi-a pierdut capul de mai multe ori.Totuşi a făcut şi multe lucruri cu cap, benefice pentru România Mare! Vă urez o seară bună, cât se poate de reconfortantă !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu prea ştiu Parisul, cred că sunteţi în avantaj faţă de mine.

      Vă doresc şi eu o seară plăcută şi liniştită.

      Ștergere
  2. Bine că-i fără sfârșit că-i tare fascinantă !

    RăspundețiȘtergere