Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

marți, 22 mai 2012

Francaturi şi circulaţii, preţuri

Ieri am prezentat câteva piese, ca mărci izolate, din cele vândute pe portalurile de licitaţii online. În seara aceasta voi continua cu cele mai interesante piese (francaturi şi circulaţii) comercializate în ultima perioadă.

O scrisoare completă (având şi conţinutul), expediată în vara anului 1868 de la "Budău" la Brăila (click pe imagini pentru mărire) este francată cu un unicat al mărcii de 18 bani emisă în acelaşi an. Mesajul comercial este interesant. Piesa a fost vândută cu 165 dolari (19 biduri).

Chitanţa de mai sus (care a însoţit un pachet expediat (probabil în 1871) de la Craiova la Calafat (cu porto!) este francată cu o marcă de 5 bani "barbă" nedantelat. Marca pare în stare bună, iar documentul nu prezintă pliuri. Este o piesă frumoasă, preţul de 159 dolari (realizat după 26 de biduri) părându-mi-se destul de bun.

Plicul din imagine prezintă două elemente de interes: francatura mixtă între două emisiuni ("Vulturi" şi "Cifra în 4 colţuri"), respectiv destinaţia, ceva mai neuzuală în epocă. Francatura (care însumează 25 bani) corespunde tarifului necesar pentru o scrisoare simplă externă. Plicul a fost vândut cu 151 dolari (8 biduri), intrând într-o colecţie din ţară.

Banda de ziar de mai sus (click pe imagini pentru mărire) este deosebit de frumoasă prin circulaţia pe care a efectuat-o. Expediat la spitalul Maternitatea, este redirijată spre comuna Pantelimon (la acea dată în judeţul Ilfov), primeşte pe verso atât ştampila notarului din comună (de poştă rurală), cât şi o ştampilă tip CFR. Adresantul nu este găsit, iar corespondenţa este trimisă retur la expeditor. Piesa a fost vândută cu 21 dolari (8 biduri), dar poate că merita ceva mai mult pentru frumuseţea ei.

Cartea poştală de mai sus (click pentru mărire) nu constituie o piesă deosebită, dar prezintă un element de interes pentru istoria filateliei (în ciuda faptului că este uşor deteriorată): în colţul stâng inferior poartă amprenta ştampilei "SOC. JUNIMEA FILATELICA - JASSY". Asta se întâmpla în septembrie 1893!

O piesă relativ interesantă este ilustrata de mai sus: o ilustrată bulgărească (vedere din Russe), expediată în aprilie 1902 (probabil de către cineva ajuns în ţară de la sud de Dunăre) din Olteniţa la Bucureşti. Ea a fost francată cu o marcă de 10 bani "spic", de fapt a fost suprafrancată, deoarece tariful pentru o ilustrată internă era de numai 5 bani. Ilustrata a fost vândută cu 18 dolari (3 biduri).

Un foarte frumos plic extern, francat multicolor cu mărci din emisiunile Căişori şi Efigii (click pentru mărire) a fost vândut cu 154 dolari (un singur bid). Plicul a fost expediat în august 1903 de la Brăila în Belgia şi poartă o francatură care însumează 2 lei şi 45 bani. Este o francatură grea, mai rar întâlnită, în opinia mea cumpărătorul făcând o afacere foarte bună.

Acum câteva zile vă prezentam o ştampilă de ambulanţă maritimă. Pe cartea poştală simplă turcească de mai sus aveţi acum prilejul să-i vedeţi "sora" celei prezentate anterior: CONSPOLI-CONSTANTA-BUCURESCI, utilizată în decembrie 1908. Cartea poştală a obţinut un preţ de 45 dolari (8 biduri).

O ilustrată francată conform tarifului, cu patru mărci (din care două mărci "pentru ziare" din 1911) a fost vândută pentru 35 dolari (4 biduri). Mărcile de 1½ bani galben sunt puţin mai rare pe corespondenţe întregi.

O altă francatură cu mărci pentru ziare a fost oferită împreună cu plicul de mai sus (click pentru mărire). Francatura însumează 25 bani, adică exact tariful pentru o scrisoare simplă externă. Plicul a fost vândut cu 41 dolari (4 biduri).

Acest frumos plic recomandat cu adresa pretipărită (click pe imagini pentru mărire) este francat cu mărci din emisiunile "gravate" şi "tipografiate" însumând 95 bani. El a fost expediat din Constanţa la oficiul poştal austriac din Constantinopol (probabil că drumul l-a făcut la bordul vreunei ambulanţe maritime, dar nicio ştampilă sau altă adnotare nu certifică acest lucru. Plicul a fost vândut cu 81 dolari (5 biduri).

O piesă interesantă este plicul de mai sus (click pe imagini pentru mărire), care mai mult ca sigur este o producţie filatelică - este vorba de poşta turcă de ocupaţie din Primul Război Mondial. Ştampila utilizată pentru obliterarea mărcilor nu am întâlnit-o până acum decât pe plicuri filatelice (DEUTSCHE FELD PAKETPOST BUKAREST, în germană şi arabă). Chiar aşa, piesă filatelică, plicul a fost vândut cu 93 dolari (a fost un singur doritor care s-a încumetat să plătească).

Piesa de mai sus provine tot din timpul Primului Război Mondial - poşta bulgară în România, în 1918. Ilustrata din Tulcea a fost francată cu o marcă bulgărească uzuală fără supratipar şi expediată de la oficiul bulgăresc din Tulcea taman la Viena, în Austria, via Dobrici şi Constanţa (conform adnotărilor unui proprietar anterior al piesei, făcută pe verso), primind şi o ştampilă de cenzură. Piesele circulate efectiv ale poştei bulgare sunt destul de rare, cea de faţă fiind vândută cu 40 dolari, după 12 biduri.

Piesa de mai sus este una deosebit de frumoasă (click pe imagini pentru mărire). Cartea poştală simplă de 10 bani a primit o francatură suplimentară de încă 10 bani (două mărci "tipografiate" cu supratipar monogramă Ferdinand) şi a fost expediată de la oficiul Braşov 3 (ştampilă maghiară nemodificată) în SUA. Pe faţă, cartea poştală a primit şi două cenzuri. Am prezentat şi spatele piesei, unde se poate citi (ceva mai greu) mesajul trimis celui aflat departe, peste Ocean.
Cartea poştală a fost achiziţionată pentru 71 dolari (după 3 biduri).

Cartea poştală de mai sus (click pentru mărire) este o piesă interesantă: expediată la sfârşitul lunii iulie 1919 din Bekescsaba la Oradea, ea primeşte o ştampilă de cenzură a Diviziei 5 Vânători, dar şi o ştampilă de cenzură la sosire, în Oradea. Nu aş putea să mă pronunţ asupra mărcii porto aplicate, deoarece nu se vede nicio ştampilă sau altă anulare care să o acopere. În ciuda acestui lucru, piesa s-a vândut cu 61 dolari (4 biduri).

O altă piesă interesantă este ilustrata de mai sus (click pe imagini pentru mărire), expediată în septembrie 1919 din Ineu la Pâncota. Pe spate, ilustrata poartă o amprentă a mult controversatei cenzuri Mărul Roşu (care s-a şi falsificat). Interesantă este francarea, făcută cu o marcă uzuală maghiară de 10 filler fără supratipar. Ilustrata s-a vândut cu 43 dolari (4 biduri).

Iată o altă piesă interesantă şi întâlnită ceva mai rar: cartea poştală provizorie, supratipărită la Cluj a primit ca francatură suplimentară o marcă de 15 bani "Moldova", fiind expediată în august 1920 din Reşiţa (ştampilă maghiară cu data modificată) la Viena. Raritatea ceva mai mare a piesei a determinat şi preţul adecvat (138 dolari), dar şi numărul de biduri (14).

Încă o piesă interesantă este poşta aeriană de mai sus (click pe imagini pentru mărire), un plic expediat de la Bucureşti la Praga în septembrie 1923. Ştampila de sosire a fost aplicată pe faţa plicului, dar pe verso, pe clapă, se găseşte o ştampilă cu identitatea expeditorului: Felix Gruen, membru al Societăţii Internaţionale a Negustorilor de Timbre de la Paris. Plicul a fost vândut cu 94 dolari, după 2 biduri.

Ilustrata de mai sus a fost expediată în vara anului 1925 de la Păltiniş la Braşov (via Sibiu). Pe spate poartă ca francatură specifică o marcă a poştei locale. Ilustrata a fost vândută cu 57 dolari (4 biduri).

Francatura de mai sus este ceva mai rară: mărcile de poştă aeriană C. Raiu cu supratipar 8 IUNIE 1930 (chiar şi cele cu filigranul mai comun) sunt destul de rare pe corespondenţă. Din păcate nu dispunem şi de imaginea celeilalte feţe (pentru a vedea ştampilele de tranzit/sosire). Preţ obţinut: 70 dolari (5 biduri).

Chiar dacă este de natură filatelică, plicul de mai sus (click pentru mărire) a fost circulat "pe bune" prin poşta aeriană, martore fiind ştampilele austriece. Preţ: 80 dolari (un singur amator).

Iată un "zeppelin" pe care a fost ceva bătaie (după 27 biduri, plicul a obţinut un preţ de 112 lire sterline). Este vorba de cel de-al 5-lea zbor spre America de Sud din 1932. Faţă frumoasă, ştampile clare, adică o piesă cu potenţial pentru acest nivel de preţ (cred că acesta este şi nivelul de preţ cel mai nimerit, deoarece piese similare oferite în licitaţiile "mari" de mai multe ori la rând, dar la preţuri ceva mai mari, nu s-au vândut).

Iată o piesă interesantă din două puncte de vedere: antetul "filatelic" al societăţii din Lugoj, dar şi francatura de 2 lei pentru un imprimat extern (ceva mai puţin comună). Mi se pare că piesa nu a avut niciun amator.

Iată o altă piesă foarte frumoasă de poştă aeriană din 1937, expediată din Galaţi la Bahia, în Brazilia. Cele doar patru zile diferenţă între datele ştampilelor Bucureşti Avion şi Bahia atestă că piesa a făcut drumul prin aer şi nu la bordul vreunui vas transatlantic. Pentru plic s-au obţinut 50 dolari, după numai 2 biduri.

Aceasta este o altă francatură interesantă şi ceva mai rară: marca de poştă aeriană Codreanu din 1940, în bloc de patru pe o recomandată - par avion expediată din Bucureşti în Portugalia. Piesa a realizat numai 68 dolari (2 biduri). Cred că merita ceva mai mult.

Iată un produs filatelic 100% (ştampilele de plecare şi de sosire aparţin aceluiaşi oficiu - Bucureşti 3), care a realizat un preţ de vânzare de 25 dolari (2 biduri), dar în opinia mea nu merită nici a cincea parte.

Aceasta cred că este tot o "făcătură" filatelică, deoarece nu cred că în 1947 ştampila Bucureşti Filatelie era deja introdusă în serviciu, putând fi o ştampilă antedatată (nu sunt însă un specialist pentru perioada Republicii, poate că mă completează cineva). Plicul a obţinut 42 dolari, după 9 biduri.

Pentru orice întrebare sau sugestie, vă rog să nu ezitaţi la utilizarea formularului pentru comentarii de mai jos.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu