Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

miercuri, 25 aprilie 2012

Un locotenent şugubăţ scrie de pe Frontul de Răsărit

Am văzut piesa într-o licitaţie online şi m-a amuzat textul locotenentului român, aşternut pe o carte poştală de propagandă (click pe imagini pentru mărire).


Reiau un fragment din textul mesajului:
"Aici este linişte, fetele îşi plimbă tinereţurile (sic!) pe străzi iar rusnacii te acostează: camarad, şto preda? Ce ai de vânzare??!"
Cartea poştală a fost expediată în februarie 1944 de către locotenentul Şteflea Marius din Regimentul 9 Roşiori (Oficiul Poştal Militar nr. 139). După dată, se poate afla unde se găsea unitatea locotenentului, dar las în seama cititorilor această plăcere (astăzi am avut o zi mult prea obositoare), ca de altfel şi plăcerea lecturării în întregime a mesajului.

16 comentarii:

  1. Fermecator! Trimisa pe Str. 13 Septembrie, zona in care locuiesc! O zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce (mai) putem comenta?!
    Un scris estetic de om cu carte, cred că bucureştean prin născare şi educaţie, judecând şi după prenume...Poate el era chiar ofiţer de carieră şi nu de rezervă, deprins cu...artele, "muzele", cu banii, şi cu distracţiile din concediu...
    Era în feb.1944, şi avea să mai urmeze încă mai bine de un an de război...Ruşii se pregăteau de ofensiva spre Moldova...Cine ştie ce soartă a avut ofiţerul.Chiar şi după 1945, cei care au luptat în Est şi au scăpat, au avut mult de suferit politic...
    Interesant că trimiterea nu poartă ştampila de "CENZURAT".
    O postare care ne arată un dram de aparentă linişte într-o lume zbuciumată...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aveţi dreptate, uitasem să spun şi despre cenzură, care era totuşi obligatorie.

      Ștergere
  3. Oau .. o bucatica de istorie si ai dreptate e haios acel fragmnet. Super Max!

    RăspundețiȘtergere
  4. P.S. Încă o constatare:
    Scrisul s-a făcut cu stiloul - un obiect destul de scump la vremea aceea, care nu se găsea în buzunarul oricărui om cu carte.Nefiind utilizat tocul cu peniţă, se vede că scrisul nu e caligrafic.Chiar îmi imaginez că expeditorul avea un stilou "Mont Blanc", "Pelikan", sau din alte mărci renumite în librăriile epocii interbelice...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici lucrul acesta nu-l remarcasem, cred că aveţi din nou dreptate.

      Ștergere
  5. Superba proba de patriotism din inima, sa mai ai puterea de a zambi in razboi!

    RăspundețiȘtergere
  6. Chiar că şugubăţ!
    Frumoase amintiri!
    Erau în război.. şi totuşi atât de vii...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Erau tot oameni, ca şi noi. Aveau şi ei aceleaşi speranţe, năzuinţe, vise, aceleaşi griji. Poate că din ultimele - chiar mult mai multe.

      Ștergere
  7. Adevărat șugubăț !

    RăspundețiȘtergere
  8. Buna ziua,

    Pot prelua prima poza (cea cu harta) pe site-ul meu?

    Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere