Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

marți, 19 aprilie 2011

Poşta va disponibiliza 2.500 de salariaţi până la finele anului

Potrivit unei declaraţii a conducerii CN Poşta Română preluate de agenţia NewsIn, conform bugetului aprobat pentru acest an compania va proceda la disponibilizarea a până la 2.500 de salariaţi. În acest moment se poartă discuţii cu sindicatele şi se mizează pe plecări voluntare, pentru care s-au bugetat câte zece salarii compensatorii medii de fiecare persoană (mai precis, pentru 2.480 de disponibilizări). Poşta îşi propune ca la sfârşitul anului să rămână cu numai 32.663 salariaţi.

În anul 2009, compania a înregistrat pierderi cifrate la 116,39 milioane lei (faţă de pierderea înregistrată în anul precedent, de 181,52 milioane lei). Disponibilizările preconizate se înscriu în strategia adoptată pentru redresarea economică a companiei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu