Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

vineri, 22 aprilie 2011

O licitaţie interesantă

Pe 28 aprilie a.c. se va desfăşura o licitaţie organizată de Rumsey Auctions (daţi de ea via portalul StampCircuit - link în partea dreaptă). Am vizionat acum câteva zile catalogul şi ţin să vă spun că m-a impresionat extrem de plăcut modul de prezentare a pieselor. Nu sunt piese de interes pentru colecţionarii de mărci şi piese România, dar colecţionarii de mărci vechi pot găsi o varietate bogată de piese din alte ţări. M-a impresionat cel mai mult acurateţea şi bogăţia informaţiilor oferite în cadrul descrierii pieselor de istorie poştală (este un lucru asupra căruia am stăruit mereu că trebuie "lucrat" cât mai mult). Colaboratorii mei ştiu acest lucru.

În cadrul licitaţiei se "desfac" câteva colecţii care nu au o valoare foarte mare, dar sunt foarte frumoase. Două dintre aceste colecţii au ca obiect Samoa, respectiv Liberia (incluzând atât piese tradiţionale, erori şi varietăţi, cât şi un număr important de piese de istorie poştală). Eu unul am trimis deja câteva biduri pentru ceva piese din ambele ţări, pe care le voi aşeza fericit în albumul cu vechituri primit de la bunicul meu (bineînţeles, cu condiţia să mai şi câştig!).

Ca să vă "trezesc" apetitul, am păstrat şi câteva imagini.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu