Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

joi, 3 februarie 2011

Nu sunt ce vor să pară

Unul dintre vânzătorii tradiţionali (de câteva luni) de piese româneşti de pe eBay a mai "urcat" încă o serie de piese în această să ptămână. Pe lângă câteva mărci clasice (nimic deosebit), a oferit de această dată şi mai multe postclasice neuzate, piese care nu se văd în ultimul timp prea des. Habar nu am dacă vânzătorul, un italian, se pricepe sau nu la mărcile româneşti, dar se pare mai degrabă că a intrat în posesia unei colecţii (sau acumulări) pe care încearcă să o vândă. Lăsând la o parte preţurile (uneori aberante şi fără nicio legătură nici cu cotele de catalog, nici cu trendul pieţei), ele sunt totuşi interesante.

Din păcate (atât pentru vânzător, cât şi pentru eventualii colecţionari interesaţi), printre piesele Paris-Bucureşti s-au mai "strecurat" şi falsuri.



Emisiunea Paris este ilustrată, printre altele, cu valorile de 25 şi 50 Bani neuzate. Falsuri integrale, uşor de identificat atât după aspectul tiparului (mult mai grosolan decât la originale), cât şi după dantelură, care se vede de la o "poştă" că este în linie şi nu în pieptene, ca la originale.

Referitor la dantelura mărcilor din emisiunea Paris, doresc să fac o precizare legată de menţionarea eronată a tipului de dantelură în literatura şi cataloagele româneşti: dantelura emisiunii Paris nu este "în casetă", ci în pieptene. Tipografia franceză nu a dispus niciodată de perfor în casetă. Acest lucru este confirmat şi de blocurile mai mari din uzualele franceze tip "Ceres" şi "Napoleon" care prezintă margine de coală şi care dovedesc utilizarea perforului de tip pieptene.


Bucureşti I, 5 Bani. Fals integral, cu tipar care nu se apropie de original. Până şi culoarea tiparului este una de neîntâlnit la originale.


Bucureşti I, 30 Bani: un fals ceva mai periculos, din cauza dantelurii bine imitate. Până şi culoarea tiparului se apropie de original, dar clişeul nu prezintă microsemnele obligatorii pentru această valoare: litera R din ROMANIA cu piciorul vertical mai scurt la bază, precum şi "cârligul" de la haşura din triunghiul drept superior (marca de 30 Bani s-a imprimat cu ajutorul unui clişei modificat al valorii de 5 Bani, care prezintă "cârligul" caracteristic).


Bucureşti II, 15 Bani tipul I de clişeu (cifrele "1" nu au "steag"). Fals integral, caracteristicile efigiei nefiind redate nici pe departe cât de cât cu fidelitate. În plus nuanţa care virează în carmin nu este întâlnită la originale.

Dacă aveţi alte păreri, sunteţi invitaţi să comentaţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu