Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

duminică, 27 februarie 2011

ANCOM: Şedinţa Consiliului Legislativ din data de 3 martie 2011

Pe agenda consiliului legislativ programat pentru data de 3 martie 2011, printre documentele care urmează a fi supuse dezbaterii se află şi "Expunerea de motive la proiectul de decizie al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii privind planurile emisiunilor filatelice, condiţiile de emitere, tipărire, punere în circulaţie, retragere din circulaţie şi de comercializare a timbrelor şi efectelor poştale". Documentul, care vine în continuarea firească a proiectului de regulament supus spre dezbatere publică la finele anului trecut, a fost foarte dur atacat de conducerea Romfilatelia, aşa cum am arătat, la vremea respectivă, şi pe acest blog.

Documentul original poate fi descărcat de pe pagina de internet a organului de reglementare. Îl puteţi descărca de aici.

Având în vedere importanţa lui deosebită, chiar dacă o parte a cititorilor se vor plictisi, m-am hotărât să îl reproduc integral.

EXPUNERE DE MOTIVE
la proiectul de decizie al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii privind planurile emisiunilor filatelice, condiţiile de emitere, tipărire, punere în circulaţie, retragere din circulaţie şi de comercializare a timbrelor şi efectelor poştale

1. Introducere

În ansamblul mijloacelor utilizate pentru atestarea plăţii anticipate a serviciilor poştale, timbrele poştale ocupă un loc special, atât datorită faptului că reprezintă modalitatea uzuală de tarifare pentru anumite categorii de servicii poştale prestate de furnizorul de serviciu universal, cât şi din perspectiva atributelor de însemn statal şi totodată de bun prin care se promovează patrimoniul cultural naţional, putând constitui un obiect de colecţie şi o valoare tezaurizabilă.

La nivel mondial, chiar în condiţiile procesului de liberalizare treptată a pieţei serviciilor poştale şi, totodată, al creşterii gradului de utilizare al altor modalităţi de francare a trimiterilor poştale, timbrul poştal îşi păstrează utilitatea practică, asigurând în continuare un acces facil la anumite categorii de servicii poştale, îndeosebi la serviciile având ca obiect trimiteri de corespondenţă .

Concomitent, evoluţiile tehnologice înregistrate de societatea contemporană, îndeosebi cele din domeniul înaltei tehnologii, au influenţat şi modul în care se realizează emiterea, tipărirea şi punerea în circulaţie a timbrelor şi efectelor poştale, cel mai recent exemplu fiind cel al timbrelor „inteligente” puse în circulaţie de unul din operatorii naţionali desemnaţi conform actelor Uniunii Poştale Universale.

În România, activitatea de emitere şi comercializare a timbrelor şi efectelor poştale cunoaşte o îndelungată tradiţie, multe dintre emisiunile lansate dobândind o valoare filatelică semnificativă la nivel mondial.

Având în vedere necesitatea reglementării la nivel internaţional a aspectelor legate de emiterea şi punerea în circulaţie a timbrelor poştale, statele membre ale Uniunii Poştale Universale, au convenit asupra unui set de principii aplicabil emiterii şi punerii în circulaţie de către operatorii poştali naţionali a timbrelor necesare pentru francarea trimiterilor poştale ce fac obiectul serviciilor prestate de către aceşti operatori.

Ţinând seama de aceste cerinţe ale cadrului internaţional stabilit prin actele Uniunii Poştale Universale, legislaţia primară acordă Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), competenţa de a stabili planurile emisiunilor filatelice, condiţiile de emitere, tipărire, punere în circulaţie, retragere din circulaţie şi de comercializare a timbrelor şi efectelor poştale.

În acord cu aceste competenţe legale, ANCOM şi-a propus, prin Planul de acţiuni pentru anul 2010, să reglementeze activităţile filatelice prin stabilirea planurilor emisiunilor filatelice, precum şi a condiţiilor de emitere, tipărire, punere în circulaţie, retragere din circulaţie şi comercializare a timbrelor şi efectelor poştale.

2. Context internaţional

Actele Uniunii Poştale Universale stabilesc cadrul internaţional aplicabil emiterii, punerii în circulaţie şi utilizării timbrelor poştale. Astfel, art. 8 „Timbre poştale” din Convenţia Poştală Universală şi Protocolul final, adoptate la Congresul de la Geneva al Uniunii Poştale Universale la 12 august 2008, ratificate de România prin Legea nr. 328/2009 privind ratificarea actelor adoptate la Congresul Uniunii Poştale Universale de la Geneva, stabileşte la pct. 2 că:

„2. Timbrul poştal:
2.1. este emis şi pus în circulaţie exclusiv sub autoritatea statului membru, în conformitate cu Actele Uniunii;
2.2. este un atribut al suveranităţii şi constituie:
2.2.1. o dovadă a plăţii francării corespunzătoare valorii sale intrinsece, atunci când este aplicat pe o trimitere poştală conform Actelor Uniunii;
2.3. trebuie pus în circulaţie în statul membru sau pe teritoriul emitent, pentru a fi utilizat în scopul francării poştale sau în scop filatelic, conform legislaţiei naţionale;
2.3bis - Timbrele poştale trebuie să fie accesibile tuturor locuitorilor statului membru sau ai teritoriului emitent.”


De asemenea, Regulamentul poştei de scrisori şi protocolul său final, aprobat prin Ordinul ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei nr. 220/2006 privind aprobarea documentelor adoptate de către Consiliul de Exploatare Poştală al Uniunii Poştale Universale la reuniunea anuală din ianuarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte regulile privind notificarea emisiunilor de timbre poştale din statele membre ale Uniunii Poştale Universale, reglementând totodată şi unele caracteristici tehnice ale acestora.

Totodată, prin Recomandarea C 26/2008 al celui de-al 24-lea Congres al Uniunii Poştale Universale, s-a adoptat Codul de deontologie filatelică pentru folosinţa ţărilor membre U.P.U., act care, deşi conţine dispoziţii având caracter de recomandare, menţionează unele principii general valabile în activitatea de emitere şi comercializare a timbrelor poştale. Astfel, cele mai importante recomandări vizează următoarele aspecte:

- administraţiile poştale, care creează produse filatelice, trebuie să se asigure că utilizarea timbrelor poştale şi a celorlalte mijloace de francare nu va duce la crearea de produse poştale care nu ar rezulta din aplicarea procedurilor poştale propriu-zise;

- administraţiile poştale vor lua măsurile necesare în vederea asigurării unor emisiuni de timbre poştale care să acopere cererea de pe piaţă. Acestea se vor asigura că numărul timbrelor emise în fiecare an este limitat la capacitatea de absorbţie a pieţei. Dacă nu au fost stabilite politicile în această privinţă, administraţiile poştale trebuie să răspundă cu prudenţă la cererea pieţei în vederea evitării aprovizionării excesive. Administraţiile poştale nu vor satura piaţa, întrucât acest lucru ar putea îndepărta filateliştii şi colecţionarii de acest hobby;

- autorităţile poştale emitente nu vor sprijini sau aproba folosirea vreunui artificiu menit a determina creşterea vânzărilor de timbre poştale sau a produselor încorporând timbre poştale, prin sugerarea unei potenţiale rarităţi a acestor produse.

Referitor la emiterea timbrelor poştale, cadrul european privind serviciilor poştale, transpus până în prezent în legislaţia naţională, respectiv Directiva 97/67/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind regulile comune pentru dezvoltarea pieţei interne a serviciilor poştale comunitare şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor, cum a fost modificată şi completată prin Directiva 2002/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului pentru modificarea Directivei 97/67/CE, în ceea ce priveşte continuarea deschiderii concurenţei în domeniul
serviciilor poştale comunitare, acordă statelor membre, prin dispoziţiile art. 8, o libertate deplină în stabilirea normelor privind emiterea timbrelor poştale.

3. Cadrul legal naţional

Conform dispoziţiilor art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 31/2002 privind serviciile poştale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 642/2002, cu modificările şi completările ulterioare, „Planurile emisiunilor filatelice, condiţiile de emitere, tipărire, punere în circulaţie, retragere din circulaţie şi de comercializare a timbrelor şi efectelor poştale, se stabilesc de autoritatea de reglementare.”

Desemnarea persoanelor juridice care desfăşoară activitatea de emitere şi comercializare a timbrelor şi efectelor poştale, precum şi a persoanelor responsabile cu aducerea la îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în acordurile internaţionale la care România este parte, legate de emisiunile de timbre poştale, s-a realizat prin intermediul a două acte normative, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 42/2004 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale „Romfilatelia” – S.A., ca filială a Companiei Naţionale „Poşta Română” – S.A., şi Ordinul ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei nr. 118/2004 privind desemnarea unor persoane juridice de drept privat responsabile cu îndeplinirea obligaţiilor care decurg din ratificarea de către România a Convenţiei Uniunii Poştale Universale, a Aranjamentului serviciilor de plată ale poştei şi a regulamentelor lor de aplicare.

4. Obiectul reglementării

Având în vedere dispoziţiile cadrului legal în vigoare, care, prin prevederile Hotărârii Guvernului nr. 42/2004, atribuie dreptul exclusiv de a emite, de a pune şi retrage din circulaţie, de a distribui şi comercializa timbre şi efecte poştale, Societăţii Comerciale „Romfilatelia” - S.A., denumită în continuare Romfilatelia, şi, subsecvent, prin dispoziţiile Ordinului ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei nr. 118/2004, obligă Romfilatelia să transfere dreptul exclusiv de distribuire şi comercializare a timbrelor şi efectelor poştale către Compania Naţională „Poşta Română” S.A., denumită în continuare CNPR, proiectul de decizie impune unele obligaţii specifice în sarcina celor două entităţi.

Stabilirea acestor obligaţii s-a realizat în acord cu obiectul principal de activitate al acestora, urmărindu-se crearea unui cadru funcţional în ceea ce priveşte conceperea, adoptarea şi publicarea planurilor emisiunilor filatelice, şi, respectiv, a condiţiilor de emitere, tipărire, punere în circulaţie, retragere din circulaţie şi de comercializare a timbrelor şi efectelor poştale.

Planul emisiunilor filatelice şi, respectiv, condiţiile de emitere, tipărire, punere în circulaţie, retragere din circulaţie şi de comercializare a timbrelor şi efectelor poştale, sunt documente cu caracter tehnic, care trebuie să respecte cadrul general propus prin proiectul de decizie.

5. Planul emisiunilor filatelice

În proiectul de decizie supus consultării, Planul emisiunilor filatelice, denumit în continuare Plan, este definit ca „document emis anual, ce cuprinde emisiunile filatelice ce urmează a fi puse în circulaţie în cursul anului următor, tirajul minim estimat al fiecărei emisiuni filatelice, tematica şi subiectele acestora, componenţa emisiunilor filatelice, calendarul de emitere, numărul şi dimensiunile formelor de machetare ce întregesc emisiunile filatelice, precum şi alte aspecte relevante pentru punerea în circulaţie a emisiunii filatelice.”

Plecând de la această definire a noţiunii, proiectul de decizie supus consultării îşi propune să stabilească un set minimal de reguli privind modul de elaborare şi conţinutul Planului, precum şi o procedură referitoare la adoptarea, modificarea şi publicarea acestuia.

Astfel, până la data de 15 septembrie a fiecărui an, Romfilatelia va stabili şi va supune spre aprobare ANCOM planul emisiunilor ce urmează a fi puse în circulaţie în cursul anul următor, autoritatea de reglementare urmând să evalueze conformitatea Planului transmis spre aprobare, atât cu dispoziţiile proiectului de decizie, cât şi cu cele ale altor dispoziţii legale aplicabile.

Dacă în urma acestei analize, ANCOM va considera că, în vederea asigurării conformităţii Planului cu prevederile legale în vigoare, este necesară modificarea acestuia, autoritatea de reglementare va solicita modificarea acestuia, Romfilatelia fiind obligată să efectueze modificările solicitate.

După aprobarea Planului, acesta poate fi modificat sau suplimentat doar în situaţii excepţionale, temeinic justificate, şi doar cu aprobarea ANCOM, prin transmiterea de către Romfilatelia a unei propuneri motivate în acest sens.

De asemenea, pentru a asigura informarea publicului interesat asupra emisiunilor filatelice ce vor fi lansate în cursul anului următor, ANCOM consideră necesar ca Romfilatelia să publice pe pagina proprie de internet Planul aprobat de autoritatea de reglementare.

Legat de conţinutul Planului, proiectul de decizie prevede în mod expres faptul că acesta trebuie să cuprindă:
  • - emisiunile filatelice;
  • - tematica fiecărei emisiuni filatelice;
  • - subiectele fiecărei emisiuni filatelice;
  • - componenţa emisiunii filatelice;
  • - numărul şi dimensiunile formelor de machetare ce întregesc emisiunile filatelice;
  • - tirajul minim estimat al fiecărei emisiuni filatelice ce urmează să fie pusă în circulaţie;
  • - calendarul de punere în circulaţie a emisiunilor filatelice;
  • - orice alte aspecte relevante.
De asemenea, s-a propus ca Planul să se întocmească avându-se în vedere necesităţile estimate de francare ale CNPR pentru anul următor, estimarea vânzărilor de timbre şi efecte poştale ce urmează a fi realizate de Romfilatelia în cursul anului următor, propunerile privind tematica şi subiectele emisiunilor filatelice, prevederile actelor şi recomandărilor Uniunii Poştale Universale, precum şi alte priorităţi impuse de interesul public general. Totodată, în vederea determinării necesităţilor de francare ale CNPR, aceasta din urmă va fi obligată să transmită autorităţii de reglementare, până la data de 31 august a fiecărui an, informaţii privind: numărul de timbre utilizate în anul anterior, defalcat pe valori nominale şi pe luni calendaristice, tirajul fiecărei emisiuni filatelice comandate de CNPR în anul anterior, defalcat pe valori nominale, precum şi orice alte aspecte pe care le consideră relevante.

De asemenea, CNPR comunică anual Romfilatelia şi ANCOM, până la data de 31 august, necesarul de francare estimat pentru anul următor, defalcat pe valori nominale şi pe luni calendaristice.

Având în vedere că timbrul poştal este, în primul rând, un mijloc prin care se probează plata anticipată a contravalorii unui serviciu poştal, proiectul de decizie prevede ca valorile nominale ale timbrelor emise să fie stabilite pe baza tarifelor serviciilor poştale prestate de CNPR. Emiterea unor timbre cu valori nominale sensibil diferite de valorile tarifelor practicate de CNPR ar afecta utilitatea acestora ca mijloc de francare a trimiterilor poştale, putând conduce la realizarea unor produse filatelice fără caracter poştal.

Prin proiectul de decizie se mai stabilesc condiţiile minime pe care trebuie să le respecte Romfilatelia în ceea ce priveşte temele şi subiectele emisiunilor filatelice ce vor fi incluse în Plan. Astfel, în procesul de selectare a temelor, subiectelor şi motivelor din cadrul fiecărei emisiuni filatelice vor trebui să fie respectate următoarele principii şi criterii:

a) sunt în concordanţă cu actele Uniunii Poştale Universale;
b) tematica şi subiectele sunt semnificative pentru România, având o strânsă legătură cu identitatea culturală a poporului român;
c) au, în cazul comemorării personalităţilor sau evenimentelor străine de statul român, o legătură strânsă cu România;
d) nu au un caracter ofensator pentru o personalitate sau un stat;
e) contribuie la promovarea culturii şi menţinerea păcii;
f) evenimentele istorice pot fi marcate la multipli de 5 ani;
g) temele politice sunt excluse;
h) subiectul emisiunilor filatelice nu poate face referire la organizaţii neguvernamentale sau societăţi comerciale ori la mărfuri şi servicii oferite pe baze comerciale;
i) persoanele în viaţă nu pot constitui subiectul unei emisiuni filatelice;
j) persoanele decedate pot constitui subiectul unei emisiuni filatelice numai după împlinirea a minim 5 ani de la deces.

Cu titlu excepţional, ANCOM poate aproba, la propunerea Romfilatelia, emiterea unor emisiuni fără respectarea principiilor de la lit.c), f), h), i), j), numai în condiţiile în care acestea au, prin natura lor, o importanţă deosebită în ceea ce priveşte dezvoltarea domeniului filatelic şi imaginea României pe plan mondial.

6. Condiţiile de emitere, tipărire, punere în circulaţie, retragere din circulaţie şi de comercializare a timbrelor şi efectelor poştale

Având în vedere atât dispoziţiile acordurilor internaţionale la care România este parte, cât şi practica internaţională în domeniu, prin proiectul de decizie ANCOM propune ca timbrele poştale să respecte următoarele cerinţe: să aibă inscripţionat textul „România”, valoarea nominală urmată de denumirea sau de simbolul monedei naţionale şi, facultativ, textul „Poşta Română”; să conţină indicaţia anului emiterii; să aibă dimensiuni, pe axa verticală sau orizontală, cuprinse între 15 mm şi 55 mm; eventualele perforaţii sau impresiuni în relief vor trebui să nu afecteze claritatea textelor imprimate pe timbru; să se realizeze, atunci când este cazul, o distincţie clară între valoarea nominală şi suprataxă.

Pentru a aduce la cunoştinţa persoanelor interesate data şi locul lansării emisiunii filatelice precum şi tirajul acesteia, Romfilatelia va publica pe pagina sa internet un anunţ ce va include toate elementele menţionate.

Referitor la comercializarea timbrelor şi efectelor poştale, proiectul supus consultării publice stabileşte că această activitate se va realiza, pentru timbrele destinate francării trimiterilor poştale, prin intermediul punctelor de acces deservite de personal ale CNPR, Romfilatelia putând comercializa, direct sau prin intermediul altor persoane, seriile filatelice ce intră în componenţa emisiunilor filatelice aflate în circulaţie, doar în întregul lor. În cazul comercializării de către Romfilatelia a celorlalte forme de machetare filatelică, proiectul de decizie nu prevede nici un fel de restricţii. Această soluţie se impune având în vedere că timbrul poştal utilizat pentru francarea trimiterilor poştale reprezintă dovada achitării contravalorii unui serviciu poştal prestat de CNPR.

Totodată, cele două categorii de timbre poştale răspund unor nevoi diferite, pe de o parte necesităţilor funcţionale determinate de utilizarea anumitor servicii poştale oferite de CNPR, pe de altă parte satisfacerii cererii existente pe piaţa filatelică.

Comercializarea timbrelor şi efectelor poştale fără suprataxă, destinate francării trimiterilor poştale, se va realiza numai la valoarea lor nominală.

În cazul timbrelor cu suprataxă acestea vor fi comercializate la valoarea rezultată ca sumă între valoarea nominală şi suprataxa stabilită prin Planul aprobat de ANCOM.

În legătură cu retragerea din circulaţie a timbrelor şi efectelor poştale utilizate la francarea trimiterilor poştale, proiectul de decizie prevede situaţiile în care emisiunile filatelice aflate în circulaţie pot fi retrase. Astfel, în cazul împlinirii unui termen de 2 ani de la data punerii în circulaţie a emisiunii filatelice, precum şi la epuizarea stocului comandat de către CNPR dintr-o anumită emisiune, Romfilatelia va emite o decizie de retragere din circulaţie a respectivelor emisiuni. În ipoteza epuizării stocului comandat de CNPR, Romfilatelia va emite decizia de retragere doar la solicitarea scrisă a CNPR.

Simultan cu transmiterea către ANCOM şi CNPR a unor copii de pe deciziile de retragere, Romfilatelia, în vederea informării persoanelor interesate, va publica decizia pe pagina sa de internet.

Totodată, CNPR are obligaţia de a pune la dispoziţia utilizatorilor, în toate punctele de acces deservite de personal, informaţii privind retragerea din circulaţie a emisiunilor filatelice.

De asemenea, proiectul de decizie stabileşte că după data retragerii din circulaţie a emisiunii filatelice, timbrele şi efectele poştale ce compun emisiunea filatelică respectivă, pot fi comercializate doar de către Romfilatelia.

Pentru a asigura eficacitatea măsurilor propuse de ANCOM, considerăm că este necesară stabilirea unor sancţiuni pentru nerespectarea obligaţiilor stabilite în sarcina Romfilatelia prin proiectul de decizie. Instituirea unor măsuri de reglementare, fără să existe posibilitatea de coerciţie, în vederea asigurării respectării acelor măsuri, constituie o formă fără fond, autoritatea publică fiind obligată să se bazeze pe auto-disciplina adresantului normei juridice. Prin urmare, este necesar ca impunerea măsurilor prevăzute de proiectul de decizie să se realizeze în regim de putere publică. Astfel, potrivit art. 52 din Ordonanţa Guvernului nr. 31/2002, „În cazurile în care, în temeiul prezentei ordonanţe, autoritatea de reglementare este împuternicită să stabilească anumite obligaţii, condiţii, standarde, reguli, proceduri sau termene, autoritatea de reglementare este, de asemenea, împuternicită să stabilească sancţiunile aplicabile pentru nerespectarea acestor obligaţii, condiţii, standarde, reguli, proceduri şi termene” (subl. ns.). Ţinând seama de aceste dispoziţii, ANCOM propune ca nefurnizarea de informaţii corecte şi complete, la solicitarea ANCOM, netransmiterea Planului ori nerespectarea acestuia sau a condiţiilor de emitere, tipărire, punere în circulaţie, retragere din circulaţie şi de comercializare a timbrelor şi efectelor poştale, să constituie abateri administrative, care să fie sancţionate cu amendă în cuantum de până la 10.000 lei pe zi de întârziere. Cuantumul maxim al amenzilor administrative a fost stabilit prin similitudine cu cel stabilit de dispoziţiile art. 60 din Ordonanţa Guvernului nr. 31/2001, care reglementează o categorie echivalentă de sancţiuni.

P.S.: Nu rezultă, deocamdată, de pe pagina de internet a ANCOM, dacă proiectul de hotărâre de guvern ce vizează abrogarea HG nr. 42/2004 (şi, respectiv, preluarea prin absorbţie a Romfilatelia de către CN Poşta Română) este susţinut în continuare de către instituţie, precum şi dacă el a fost înaintat ministrului Vreme pentru a fi prezentat într-o şedinţă a Guvernului României. Nici din comunicatele Guvernului nu rezultă acest lucru. Documentul se află în continuare postat pe pagina Ministerului Comunicaţiilor.

2 comentarii:

  1. Am vazut cu surprindere azi ca Romfilatelia a scos seria cu papagali ( o serie fara indoiala comandata de cineva... Nu stiam ca la noi papagalii sa stea prin copaci. ). O serie care ne apropie cu succes de Liberia, Antigua si alte tari de real succes. Conform tot Romfilatelia, seria trebuia sa apara in iulie. Sa fie cantecul de lebada ( sau de papagali) si sa se grabeasca atunci cat se mai poate sa scoata "comenzile"? Astept atunci cu acelasi real interes in cel mai scurt timp fluturii, cosmosul si trandafirii, toate serii de patrimoniu national.

    RăspundețiȘtergere
  2. Observaţie pertinentă (s-ar putea să fie şi apropiată de realitate, umblă vorba "în târg" că sunt, într-adevăr, comenzi ale unui negustor din străinătate). Dar problema nu prea m-a interesat, pentru că nu colecţionez aşa ceva. Părerea mea personală este că toată tărăşenia ar trebui verificată de Consiliul Concurenţei, dat fiind că activitatea de emitere a mărcilor poştale este de monopol.

    RăspundețiȘtergere